KillBillKillThem.

Azi-noapte m-am băgat în pătuţ pe la unşpe, ceea ce este surprinzător de devreme pentru o bufniţă ca mine, cucuvea, pasăre de noapte. Am încercat să adorm, muzici, n-am reuşit. Pac, adorm. Intră taică-miu în cameră, nu ştiu ce dracului căuta, era cam unu’ dimineaţa. Şi m-a trezit şi pentru că n-am mai reuşit să adorm, am deschis puţin Tv-ul, gândindu-mă că poate mă ia somnu’.
Umblu umblu, nimic interesant. Până ajung la Tvr1, postu’ ăla care cică-i televiziunea naţională, şi pe care toţi oamenii pe care-i cunosc îl au pe butonul 1 al telecomenzii, din patriotism sau ei ştiu din ce cauză. Şi eu îl am pe 1. Aşa, deschid şi ce-mi văd ochii.

UMA THURMAN ÎN KILL BILL. Nu conta că era cam a 3-a oară când aveam să văd filmu’.

Kill Bill este un film de prin 2003, regizat de Tarantino, având-o ca protagonistă pe The Bride (interpretată genial de Uma Thurman, the hottie Uma Thurman). The Bride este o fostă criminală, iubita fostului ei şef, pentru care lucra, Bill. Pentru că vroia o schimbare în viaţa ei, decide să se căsătorească cu un alt bărbat, cu care aşteaptă şi un copil. Ei bine, banda de criminali a lui Bill devastează biserica unde The Bride şi al ei alt bărbat urmau să îşi unească destinele, omorând tot ce prind. Însă The Bride nu moare, şi iat-o după 4 ani, trezită din comă, gata să se răzbune pe cei care trăiesc cu impresia că a murit.

Kill Bill are două volume, volumul 1 şi volumul 2. Vă recomand din tot sufletu’ să vă uitaţi, acţiunea e beyond words. Dacă v-aţi uitat, impresii. =D. Eu o să văd volumul 2 curând.

Bijoux Saga a luat sfârşit. Cine-i de prin Madgearu ştie cât stres e cu firmele astea de exerciţiu. Nu zic că n-am obţinut satisfacţii personale de pe urma firmei mele de exerciţiu, dar am ajuns la un punct în care am cam cedat. Astfel, am cedat funcţia mea de Director de Resurse Umane mai tinerei mele colege Antoaneta, care se va ocupa să-şi f**ă nervii şi creierul şi pentru mine. De asemenea, firma mea va participa la un al 3-lea târg al firmelor de exerciţiu, de la Timişoara, 23-24 aprilie. Eu nu particip, multă baftă celor 4 colegi din firmă care merg, şi baftă şi lotuşilor.

Însă highlightul acestui post abia urmează.

Îl ştiţi pe şoferu’ Columbencei, nu? El nu vă ştie, şi în clipul lui de prezentare pentru Mr. World, arată că nu ştie nici engleză. Aşa că o fi el o pepuşe masculină pentru milioane dă femei, da’ când deschide cioculeţu e vai şi-amar.

(Click) Maimuţa îmbrăcată în mătase tot maimuţă rămâne.

15 gânduri despre „KillBillKillThem.

  1. Kill bill a fost pt mine ( toata seria ) o risipa totala de vopsea. Tarantino e mereu la extreme. Ori face filme F Bune ( vezi Pulp Fiction ) ori face niste dezastre cum a fost seria kill bill.

  2. Un fost de-al meu m-a tot batut la cap sa vizionez cele doua volume „Kill Bill”. Si, cu toata sinceritatea, m-am enervat rau de tot la filmul respectiv. Nu mi-a placut deloc. Na, gusturile nu se discuta. Eu sunt o adepta a filmelor cu sporturi (gen „Goal”, „Invictus”, „We are Marshal”, „Girlfight”, „Any given Sunday”, „Million Dollar Baby”, „Crossover”, „Gridiron Gang” etc.).

    Cat despre Ricky, soferul Monicai, nu pot sa spun decat „beautiful is nothing without brain” (slogan Mercedes).

  3. Bineinteles ca o sa ma uit la filmul pe care mi-l recomanzi si anume”Kill Bill” pentru ca:
    1.Nu l-am vazut pana acum;
    2.Tot ceea ce mi-ai recomandat pana acum in materie de filme mi-a placut la nebunie :X:X;
    3.Am vrut sa fiu eu cea care iti lasa cel de-al 200-lea comm:D
    Apropo vreau si eu sa ma plimb cu bicicleeeeetaaaaa!!!!!!

  4. KILL BILL= GE-GE-GE-GE-GEEE-GEEEEEENIAL ! Nu, nu-s bâl-bâl-bâl-bâlbâită. Bine, poate nu chiar aşe’ de genial, da’ tot m-aş mai uita pe Antena la toate seriile Kill Bill, făr’ să clipesc !
    Notă: Pe Antena 1 văzui pentru prima dată filmu’ 8->

  5. faza cu tvr 1 si butonu’ de pe telecomanda e.. geniala. :)). de-aia te iubesc si-ti citesc blogu’, ca mai bagi cateodata una de-asta <3.
    iar in legatura cu kill bill.. cred ca o sa ma uit. ca nu l-am vazut pana acum.

  6. My blog ? Deleted.. again…and again, and again, aaaaaand again !
    Scoate-mă de la blogroll, căci mă săturai de bloguit, nu cre’ că mă reîntorc. Da’ tot nu scapi de mine pe blogu’ lu’ matale 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s