Povestea unui câine.

De la postul destul de amuzant care se situează deasupra ăstuia, facem o schimbare destul de mare de stil.
Vinerea trecută, fiind de serviciu pe şcoală în minunatul colegiu în care-mi plimb curu’ de luni până vineri, mă plictiseam, desigur, de moarte. Am stat vreo două ore la poartă, cu portaru’ care stă de regulă la poartă, da’ apoi, beneficiind de membrele-mi îngheţate dă la frig, m-am decis, printr-o sclipire dă geniu, să intru’ dracului în lăcaşu’ dă cultivare publică, ca să-mi execut pedeapsa. Adică serviciu’ pă şcoală.

La parter o colegă de clasă, somnoroasă ea dân fire. Mă rog, stăm noi stăm, tăcere deplină. Începem să vorbim despre filme seriale chestii, şi-mi recomandă, mai mult moartă decât vie, foarte adormită ea aşa, să mă uit la Hachiko: A dog’s story.

Deodată studiez cum entuziasmul ei capătă proporţii de nebănuit, povestind despre acest film. Şi-mi descrie ea acţiunea.

SPOILERE, LA NAIBA:

Un nene găseşte într-o gară un căţeluş. Mic, mic. Stăpânul se ataşează de el, câinele şi mai şi, un devotament nebun din partea patrupedului, care îşi aşteaptă în fiecare zi stăpânul, care pleacă cu trenul la muncă, să sosească de-acol, în gară. Şi la un moment dat stăpânul moare, însă câinele îl aşteaptă timp de 9 ani, 9 ani neîntrerupţi în gara aia.

Io mă gândeam că nah, o fi colegă-mea mai emotivă. Eu desigur n-o să simt nimic privind filmu’ pentru că:

1) Urăsc câinii.

2) De obicei nu plâng atât de uşor.

Dacă la prima chestie e adevărat, nu-mi plac câinii, undeva în sufletul meu ştiam că a 2-a e falsă, cel puţin la filme, dacă-i cazu’, îmi curge un râu dă lacrimi dân ochi fără să ştiu de unde. Sunt o pizdă proastă, aţi spune. Eh. EH. Ultima dovadă, am început să miorlăi chiar şi la neveste disperate, aşa din neant, mâine o să încep să miorlăi şi în public pentru că văd un câine vagabond, poimâine o să plâng pentru că e foame în Africa. No really. Sunt sensibil când e vorba de drame care-ţi rup sufletu’ în două.

Şi ieri mă uit eu la filmu’ ăsta. Şi desigur, povestea frângătoare de inimi îşi are efectul scontat. *oftează*

Genial film! Dacă vreţi vreo dramă, uitaţi-vă. M-a lăsat în incapacitate dă a gândi vreo 5 minute, timp in care am reflectat mult. A fost foarte, foarte, frumos.

Image and video hosting by TinyPic

13 gânduri despre „Povestea unui câine.

  1. Hmmmmmmmmmmmm, nu eşti pizdă proastă. Ci una mai plângăcioasă, ‘şea .
    Bă, iau recomandarea ta drept una bună ! Că tot eram într-o vânătoare de filme acuşi, mă interesez d-ăsta .

  2. bianca, recunoaste ca il placi pe gabi 😀

    @gabi: vrei drame drame? vezi dramele evreilor din al 2-lea razboi mondial. Schindler’s List, Defiance, The Pianist, The Boy in the Striped Pyjamas, Sophie’s Choice (asta ultimu e vechi rau dar bun)…

    • La The Pianist sper să mă uit azi. Când mă trezesc. L-am downloadat deja. 😀 Şşşşşşşşşşşşi ce vroiam să spun, mersi dă recomandări! Da’ să ştii că şi Hachiko e un film destul dă fain. :>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s